IN CAN
Vëgia bestia;
t’ ë intra in quella casa
pe cunsula u bacan
da perdita du seu can.
T’ë intra e cian cianin
t’ he cunsulou tutti
da u ciu grande a u ciu piccin
A tutti ti faxeivi cumpagnia,
a tutti ti scrulavi a cua;
a u bacan, a scignua,
a figetta c’haian appena bragiou,
a u figeu, che da scheua u l’ea turnou.
Pe ti te bastava in complimentu, ina caressa
in po’ de carne avansa
o in’ossu da rusiggia
e t’ei cuntenta cuscì.
Però, un bruttu giurnu,
u teu padrun t t’ha lasciou
pe quellu viaggiu cu nu fa ciu riturnu.
Ma che festa, ti ne faxeivi,
a u nostru riturnu,
quante ti restavi sula
tuttu u giurnu!
Ti guaivi, ti ne bêuiävi,
ti ne saltavi inturnu,
cumme a vueine di:
“Finalmente! Sei turne! Sei turne!”
Mentre invece:
de bacché in te gambe,
se saiescimu meritè,
per aveite lasciou sula
de giurnè!…
l’è passou du tempu…
A figetta, fëta grande,
a s’ea spusa
e u figeu, de vint’anni,
u l’ea partiu,
perché u seu duvei u duveiva fä.
E mentre a teu padru-na
a l’ea distante,
per l’affetto versu u figgiu
ciù impurtante
per ti seunava l’urtima üa.
Ti intravi in angunïa.
E a mi, che haiu in cunsegna,
pe tegnite cumpagnia,
ricordu, che a tarda neutte
in tu anamene a dormì;
traballandu, che a stentu ti stavi in pe,
ti më vegnua appreuvu,
cumme a vueie di:
“Num me lasciä s̈la…
nun anatene via anche ti…”.
Forse ti te ricurdavi,
che pe cunsulate
t’ haiu accaressou,
per allevia a teu angunïa
t’haiu bagnou a bucca,
t’haiu parlou
Allua cun a teu cuccia
t’ ho piggiou
e a fiancu a u me lettu
t’ ho purtou.
E, accaressandute, t’ho dïtu:
“Sta tranquilla… sun chi mi!”
Ma poi, me sun lasciä piggia
Da u seunnu e me sun missa a dormi.
Tutta a neutte t’hè agunizou
E cun pasiensa u te dulure
t’he suppurtou!
Poi, in t’ha primma mattin,
quande all’orizunte
spuntava u neuvu giurnu,
e albezzäva,
a teu lexe ha s’azmortava.
E doppu aveine tegnu-u
tanta cumpagnia;
senza disturba nisciun,
cuscì, cian cianin
ti te ne aneta via…
t’ë spirä;
sula… sula cumme in can.
Lina Pellegrini